Adsorbanți durabili multifuncționali pentru tratarea apei asistați de tehnologii cu plasmă și pentru protecția sănătății împotriva xenobioticelor (CLEANWATER)

Rezumat

   Contaminarea apei potabile este o preocupare urgentă a sănătății la nivel global, cu precădere în zonele rurale, unde populația este săracă și vulnerabilă. Această provocare necesită o soluție unică, ușor de manevrat și cu costuri reduse, capabilă să scadă nivelurile de agenți patogeni, pericolele chimice și radiologice la niveluri tolerabile printr-o soluție simplă și singură (single pot) (de la un sorbant în eprubetă la o tehnologie mai eficientă cu plasmă rece). În plus, riscurile determinate de schimbările climatice, dezastrele naturale și războiul actual din Ucraina necesită identificarea, în regim de urgență, a soluțiilor rapide și eficiente pentru a evita răspândirea epidemiilor transmise prin apă și expunerea la niveluri ridicate de metale grele sau poluanți organici periculoși.
 Complexitatea unei astfel de contaminări, incluzând specii organice/anorganice, specii cationice/anionice, de dimensiuni și forme diferite etc., necesită un sistem și/sau un dispozitiv multicomponent, sub forma unei tablete sau monolit, capabil să abordeze în mod specific fiecare dintre aceste pericole simultan. Mai mult decât atât, acest sistem multicomponent, pe lângă abordarea problemelor în apă, poate fi preparat și/sau modificat pentru a fi biocompatibil, astfel încât să poată fi folosit și ca un supliment alimentar (ca enterosorbant) pentru a atenua/înlătura toți acești contaminanți din corpul uman.
   Pe baza acestor premise, obiectivul principal al proiectului CLEANWATER este proiectarea și elaborarea adsorbanților multicomponenți, obținuți prin combinarea de materiale sigure (de exemplu, cărbuni activi, zeoliți, pectine, și altele) capabile să elimine acești contaminanți din apa potabilă, într-o singură etapă (single pot) sau în combinație cu plasmă rece pentru distrugerea completă a acestora. Mai mult, acest sorbant va fi modificat corespunzător pentru a fi aplicat ca un supliment alimentar în eliminarea din corpul uman a acestor specii odată asimilate în organism.