- 21
Joi, 10 iulie 2025, Institutul de Chimie al USM a fost gazda unei vizite educative realizate de un grup de 20 de copii. Această activitate s-a desfășurat în cadrul programului estival „Provocarea verii”, inițiat de Biblioteca „Ovidius”, filială a Bibliotecii Municipale „B. P. Hașdeu”.
Însoțiți de angajații bibliotecii, copiii au pășit în fascinanta lume a științei, vizitând laboratoarele Institutului de Chimie al USM. Aici, cercetătorii științifici le-au oferit informații generale despre chimie, importanța acesteia în viața cotidiană și aplicațiile cercetării chimice moderne.
Un moment special al excursiei a fost lecția interactivă „Chimia pe înțelesul celor mici”, susținută de dl. Alexandru Ciocârlan, doctor habilitat în științe chimice și conferențiar universitar. Lecția a oferit copiilor o introducere captivantă în lumea substanțelor chimice, a aerului și apei, a coloranților, vitaminelor, uleiurilor eterice și aromatizanților.
Pe parcursul vizitei, elevii au avut ocazia să:
- examineze mostre de compuși chimici și produse finale,
- observe cristale la microscop,
- exploreze aplicații ale chimiei computaționale,
- miroase uleiuri eterice extrase din plante,
- asiste la demonstrații cu compuși luminescenți.
La finalul vizitei, dr. Maria Cocu, secretar științific al Institutului de Chimie al USM, le-a oferit fiecărui participant „Diploma pentru viitorul chimist” și i-a încurajat să studieze cu interes chimia, pentru ca într-o zi să devină parte din comunitatea științifică a USM.
Evenimentul s-a încheiat într-o atmosferă festivă, cu experimente spectaculoase prezentate în curtea institutului, precum „Vulcanul chimic” și „Pasta de dinți pentru elefanți”, urmate de înmânarea baloanelor umplute cu heliu.
Institutul de Chimie adresează mulțumiri tuturor cercetătorilor implicați în organizarea și desfășurarea activității:
- Dr. hab. Alexandru Ciocârlan, Dr. Lidia Lungu, Dr. Vladilena Gîrbu și Dr. Alic Barbă – Laboratorul de Chimia Compușilor Naturali și Biologic Activi;
- Dr. Olga Danilescu și Dr. Natalia Talmaci – Laboratorul de Chimie Coordinativă;
- Dr. Viorina Gorincioi și Dr. Olesea Cuzan – Laboratorul de Chimie Bioanorganică și Nanocompozite;
- Dr. Natalia Sucman și Sergiu Cojocaru – Laboratorul de Sinteză Organică;
- Dr. Iolanta Bălan – Laboratorul de Chimie Fizică și Cuantică.
Institutul de Chimie al USM este deschis pentru toți doritorii de a vizita laboratoarele institutului și rămâne un partener activ în promovarea științei în rândul tinerei generații.
Dr. Maria Cocu, secretar științific
![]()
|
![]()
|
![]()
|
![]()
|
![]()
|
![]()
|
![]()
|
![]()
|
![]()
|
![]()
|
![]()
|
![]()
|
![]()
|
![]()
|
![]()
|
![]()
|
