Academicianul Aurelian Gulea la 80 de ani - un destin dăruit cunoașterii

28.05.2026
poza A. Gulea

Printre marile personalități care au fondat direcții noi în știința națională și au afirmat-o la nivel mondial, academicianul Aurelian Gulea ocupă un loc distinct, prin amploarea operei sale, prin forța creatoare a ideilor promovate și prin durabilitatea școlii științifice întemeiate.

Biografia Domniei Sale reprezintă expresia rară a armoniei dintre vocație, creație științifică și responsabilitate academică. Născut la 28 mai 1946, în satul Baraboi, raionul Dondușeni, parcursul său intelectual, început pe băncile Facultății de Chimie a Universității de Stat din Moldova, avea să devină una dintre cele mai impresionante traiectorii din istoria chimiei contemporane din Republica Moldova.

După studiile universitare și doctorale realizate la prestigiosul Institut al Radiului „V.G. Hlopin” din Sankt Petersburg, urmate de teza de doctor habilitat, elaborată în cadrul Institutului de Chimie Generală și Anorganică „N.S. Kurnakov” al Academiei de Științe din Rusia, Profesorul Aurelian Gulea a construit, pas cu pas, o operă de savant de anvergură internațională.

Prin cercetările sale de pionierat, academicianul Aurelian Gulea a contribuit fundamental la dezvoltarea stereochimiei și stereodinamicii reacțiilor de asamblare a combinațiilor coordinative, un domeniu în care a creat o veritabilă școală științifică, recunoscută pe plan internațional. Studiile sale privind compușii coordinativi ai cobaltului au dus la elaborarea unor concepte originale privind structura, reactivitatea și transformările stereodinamice ale acestor combinații.

Un aport major l-au constituit cercetările asupra efectelor stereodinamice în combinațiile coordinative mono- și polinucleare, asupra mecanismelor de asamblare moleculară, precum și asupra proceselor de autoorganizare supramoleculară. Aceste lucrări au deschis perspective noi în chimia compușilor macrociclici, supramoleculari și în designul sistemelor coordinative cu proprietăți biologice dirijate.

De o valoare științifică incontestabilă sunt investigațiile sale în spectroscopia RMN multinucleară, în special a nucleului 59Co, unde academicianul Gulea a obținut rezultate de referință recunoscute la nivel mondial. Aceste studii au permis o înțelegere mai profundă a corelațiilor structură–proprietate în compușii coordinativi.

Un capitol aparte îl constituie contribuțiile sale în sinteza inhibitorilor moleculari ai proliferării celulelor canceroase, în elaborarea unor produse inovative cu potențial biofarmaceutic și în fundamentarea științifică a specialității Chimie biofarmaceutică, pe care a contribuit decisiv să o instituționalizeze. Introducerea acestei specialități prin lege organică constituie una dintre marile sale realizări cu impact strategic asupra învățământului superior și cercetării naționale.

Dimensiunea operei sale este remarcabilă: peste 1400 de lucrări și rezumate științifice, 21 monografii și manuale universitare (4-în franceză și 1-în engleză), 161 brevete de invenție și sute de comunicări prezentate la congrese și simpozioane internaționale, 351 articole în reviste cotate ISI cu factor de impact; 3 articole de tip Reviews, între care lucrarea publicată în Coordination Chemistry Reviews (IF 22.31), devenită referință în domeniu.

Publicațiile sale au apărut în reviste de elită, precum Inorganic Chemistry, Coordination Chemistry Reviews, Journal of Materials Chemistry, Polyhedron, Inorganica Chimica Acta, European Journal of Inorganic Chemistry, Journal of Enzyme Inhibition and Medicinal Chemistry, Nature Communications și multe altele.

Ca inventator remarcabil, a obținut peste 300 de medalii de aur, argint și bronz la saloane mondiale de invenții de la Bruxelles, Geneva, Pittsburgh, Seoul, Warsaw, Zagreb, Manila, Barcelona și multe alte centre ale inventicii mondiale - performanță rar întâlnită în spațiul academic.

Una dintre cele mai durabile creații ale academicianului Aurelian Gulea este școala sa științifică. Sub conducerea sa, 39 de discipoli au obținut titlul de doctor și doctor habilitat, iar noi generații de doctoranzi și cercetători continuă direcțiile științifice fundamentate de Domnia sa. Această continuitate definește moștenirea științifică autentică. Discipolii săi activează astăzi în universități, institute academice, centre de cercetare și industrie farmaceutică din Republica Moldova și de peste hotare.

Sub conducerea sa continuă să se formeze noi generații de cercetători, ceea ce demonstrează continuitatea și vitalitatea școlii sale. În sens autentic, academicianul Aurelian Gulea nu a format doar specialiști, ci a creat o tradiție științifică.

Pe lângă activitatea de cercetare, academicianul Aurelian Gulea a avut o contribuție excepțională la dezvoltarea instituțională a științei și învățământului. Deși a avut numeroase oportunități de afirmare în mari centre universitare internaționale, academicianul Aurelian Gulea a rămas fidel Universității de Stat din Moldova, căreia i-a consacrat peste șase decenii de activitate. Această fidelitate reprezintă un model de patriotism academic și de slujire a interesului public. Pentru generații întregi de chimiști, numele Aurelian Gulea se identifică cu Facultatea de Chimie și Tehnologie Chimică, cu Institutul de Chimie al USM, cu tradiția excelenței și cu spiritul creator al Alma Mater. A condus Catedra de Chimie Anorganică, ulterior Catedra de Chimie Anorganică și Fizică, Departamentul Chimie al USM, a fondat Laboratorul de Cercetări Științifice Chimia Coordinativă, a fondat și actualmente conduce Laboratorul Materiale Avansate în Biofarmaceutică și Tehnică, devenit un pol de cercetare competitivă.

Ca membru corespondent (2006), membru titular (2012) și academician coordonator al Secției Științe Exacte și ale Naturii a Academiei de Științe a Moldovei (2013–2019), a contribuit decisiv la politicile de dezvoltare a cercetării naționale. În paralel, a exercitat funcții de mare responsabilitate în evaluarea și organizarea științei - președinte al Comisiei de experți în chimie a CNAA/ANACEC, membru al Consiliului Suprem pentru Știință și Dezvoltare Tehnologică, membru al Senatului USM, expert și coordonator național în programe europene.

Prestigiul internațional al academicianului Aurelian Gulea este confirmat de activitatea sa ca profesor invitat și cercetător asociat la universități și centre de excelență din Franța, Elveția, Germania, Canada, SUA și România - Paris-Saclay, Toulouse, Lausanne, Freiburg, Laval, Rice University, București, Iași, Cluj. A coordonat sau a participat la importante proiecte internaționale - CRDF (SUA), ECONET, INTAS, programe francofone, parteneriate bilaterale Elveția–Moldova, România–Moldova, Canada–Moldova, precum și programe de stat în biofarmaceutică și compuși anticancer. A fost profesor invitat la numeroase universități, Doctor Honoris Causa al Universității „Al.I. Cuza” din Iași, profesor Honoris Causa al Universității din București, Membru de Onoare al comunității academice din Bacău, membru titular al Academiei de Științe din New York, iar în anul 2025 Academicianul Aurelian Gulea a fost ales în calitate Membru de Onoare al Academiei Române. Titlul de Membru de Onoare al Academiei Române este una dintre cele mai înalte distincții acordate de forul științific al României, fiind destinat personalităților de excepție care contribuie la progresul științei și culturii în spațiul românesc și internațional.

Opera științifică a academicianului Aurelian Gulea a fost consacrată prin impresionante recunoașteri naționale și internaționale. Rezultatele sale au fost apreciate prin premii și distincții de cel mai înalt nivel: Ordinul Republicii; Ordinul Gloria Muncii; Titlul Om Emerit; Premiul de Stat al Republicii Moldova; trei Medalii de Aur OMPI; Ordinul european „Meritul pentru Inovare” în grad de Mare Ofițer; Ordinul belgian „Meritul inventiv”; Medalia „Marie Sklodowska Curie”; Medalia N.S. Kurnakov; Medalia Dmitrie Cantemir; Doctor Honoris Causa al Universităților „Al.I. Cuza”, București, Bacău și USMF „Nicolae Testemițanu”. Aceste distincții nu sunt doar semne ale prestigiului, ci argumente ale valorii universale a operei sale.

Dincolo de calitățile sale academice, academicianul Aurelian Gulea impresionează prin noblețe umană, eleganță intelectuală, exigență morală și generozitate colegială. În persoana Domniei Sale se reunesc cercetătorul profund, profesorul inspirator, inovatorul vizionar și cetățeanul devotat. Activitatea sa reprezintă dovada că marile construcții științifice se clădesc prin pasiune, perseverență, disciplină și credință în puterea cunoașterii.

Astăzi, la bilanțul unei vieți dedicate științei, se poate afirma cu deplin temei că academicianul Aurelian Gulea aparține elitei marilor savanți ai spațiului românesc și european, iar opera sa va rămâne un reper durabil în istoria chimiei moderne.

Cu prilejul omagierii Domniei Sale, îi adresăm gânduri de profundă prețuire, sănătate, lumină și putere creatoare pentru noi împliniri.

Fie ca roadele muncii sale să continue să inspire, iar școala pe care a creat-o să dăinuie peste generații.

Cu deosebită considerație,
colectivul Institutului de Chimie al USM

Cuvinte-cheie: