- 6
În urma evaluării internaționale, poiectul cu titlul: „Restoration of Lake Danceni through Integrated Indicators: Feasibility, Monitoring, Demonstration and Scaling-Up of a Path4Med Solution (RISE-DAN)” a obținut succes în cadrul competiției europene Path4Med Open Call, organizată pentru identificarea și susținerea soluțiilor inovatoare destinate combaterii poluării apelor și îmbunătățirii managementului resurselor acvatice.
Proiectul a acumulat 14 puncte din maximum 15 posibile, obținând punctaj maxim la criteriul „Excelență” și fiind apreciat de experți pentru fundamentarea științifică, impactul asupra mediului și capacitatea de implementare. Acest rezultat plasează proiectul printre cele mai bine evaluate propuneri și confirmă competitivitatea sa într-un concurs la care au participat autorități publice și organizații din numeroase state membre ale Uniunii Europene și țări asociate.
Un aport esențial la elaborarea și pregătirea proiectului l-a avut echipa laboratorului Metode Fizico-Chimice de Cercetare și Analiză din cadrul Institutului de Chimie al USM, formată din șeful laboratorului dr. hab. Igor Povar, dr. Vitalie Puțuntică, dr. Petru Spătaru, dr. Alexandru Vișnevschi și cercetătorul științific Oxana Spînu.
Cercetătorii laboratorului au contribuit la elaborarea conceptului proiectului, la definirea metodologiei de monitorizare și evaluare, la stabilirea indicatorilor de performanță și la fundamentarea măsurilor propuse pentru restaurarea ecologică a lacului Dănceni. Experiența acumulată de echipă în domeniul chimiei mediului, monitorizării calității apelor, proceselor de eutrofizare și dezvoltării sistemelor moderne de indicatori pentru managementul resurselor de apă a constituit unul dintre factorii importanți care au contribuit la aprecierea favorabilă a proiectului de către evaluatorii internaționali.
Raportul de evaluare evidențiază calitatea excepțională a metodologiei propuse, caracterul realist și bine structurat al planului de lucru, utilizarea indicatorilor integrați pentru susținerea deciziilor de management și potențialul ridicat de replicare a soluției în alte lacuri și rezervoare afectate de eutrofizare.
Proiectul prevede realizarea unui sistem modern de monitorizare a stării ecologice a lacului Dănceni, evaluarea presiunilor exercitate de nutrienți și sedimente, implementarea unor măsuri demonstrative de restaurare ecologică și elaborarea unui model de gestionare care să poată fi aplicat ulterior și în alte localități din Republica Moldova.
Primăria satului Dănceni adresează sincere mulțumiri conducerii Universității de Stat din Moldova, Institutului de Chimie și echipei laboratorului Metode Fizico-Chimice de Cercetare și Analiză pentru profesionalismul, competența și implicarea manifestate în elaborarea acestei propuneri de proiect.
Acest rezultat demonstrează încă o dată că parteneriatul dintre administrația publică locală și comunitatea științifică poate genera soluții competitive la nivel european pentru protecțția mediului și dezvoltarea durabilă a comunităților din Republica Moldova.
Dr. Maria COCU,
secretar științific

