- 70
La 24 iulie 2024, o echipă de cercetători de la Facultatea de Chimie și Inginerie Chimică a Universității Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, România, formată din dr. Emese GAL și student-doctoranda Bianca STOEAN, însoțite de dr. Roman RUSNAC, de la Facultatea de Chimie și Tehnologie Chimică a USM au vizitat laboratoarele Institutului de Chimie al USM.
Excursia a fost ghidată de către dr. Elena GORINCIOI, care a condus echipa în laboratorul Sinteză Organică și laboratorul Chimia Compușilor Naturali și Biologic Activi, unde șefii de laborator memb. cor. Fliur MACAEV și dr. hab. Veaceslav KULCIȚKI au familiarizat vizitatorii cu domeniile de cercetare, metodele și infrastructura de cercetare disponibilă, în special spectrometrul RMN și cromatografele HPLC și GSMS.
La final, au fost discutate și analizate posibilitățile de colaborare a Institutului de Chimie al USM cu Facultatea de Chimie și Inginerie Chimică a Universității Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, România.
Vizita a fost efectuată în contextul realizării în comun a proiectului bilateral întitulat: "Synthèse et analyse de dérivés organiques à base de fluorénone pour des applications en biologie", din cadrul programului AUF-ECO 2023 - Soutien aux Equipes de recherche SER-ECO.
Consorțiul proiectului este format din cercetători de la Facultatea de Chimie și Inginerie Chimică a Universității Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, România și Facultatea de Chimie și Tehnologie Chimică a USM.
Coordonatorul proiectului: prof. Ioana Luiza Gaina (Facultatea de Chimie și Inginerie Chimică,Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca),
coordonatorul echipei din Republica Moldova: dr. Roman RUSNAC (Facultatea de Chimie și Tehnologie Chimică, USM).
Dr. Maria Cocu, secretar științific