- 98
Academicianul Tudor Lupaşcu, laureat al Ordinului Republicii (2019) și Ordinului ”Gloria Muncii” (2010), Om Emerit al Republicii Moldova (2000), savant ilustru în domeniul chimiei fizice, chimiei ecologice și protecţiei mediului ambiant, la 19 noiembrie 2021 marchează 50 de ani de activitate științifică.
Startul activității științifice a fost dat la 19 noiembrie 1971, când a fost angajat în cadrul Institutului de Chimie, fiind încă student la anul patru de studii la Facultatea de Chimie a USM. Au urmat studiile prin doctorantură, realizate în cadrul Institutul de Chimie a Apei şi Chimie Coloidală al ANŞ a Ucrainei (1974-1977), susţinerea tezei de doctor (1981), iar mai târziu a tezei de doctor habilitat în ştiinţe chimice (2000).
Profesorul T. Lupaşcu a rămas fidel domeniilor de cercetare, având o activitate prodigioasă pe parcursul a 50 de ani în cadrul Institutului de Chimie, trecând prin toate etapele de ascensiune ştiinţifică - profesor cercetător (2006), membru corespondent al AŞM (2012), membru titular al AŞM (2017), cât şi managerială - şef de laborator (1990-2002), director adjunct pentru activitatea ştiinţifică (1995-2001), șef de Centru (2016-prezent), director al Institutului de Chimie (2001-2018).
Făcând o retrospectivă a activității științifice a acad. Tudor Lupașcu, putem afirma cu certitudine, că de-a lungul anilor Domnia sa a reuşit să devină un gânditor al cărţii vieţii şi al cunoaşterii chimice. Cu simţul patriotismului bine dezvoltat, Profesorul Tudor Lupaşcu duce faima Republicii Moldova departe de hotarele ei prin intermediul Şcolii ştiinţifice în domeniul sintezei adsorbanţilor carbonici şi studiul mecanismelor de imobilizare a poluanţilor organici şi anorganici pe suporturi solide, fondată şi condusă cu măiestrie de către Dumnealui.
Fiind un luptător consecvent pentru protecţia mediului ambiant în beneficiul generaţiilor viitoare, savantul Tudor Lupaşcu, de nenumărate ori, afirmă că ”natura nu creează nimic de prisos, iar fiecare substanţă în organism îndeplineşte o funcţie concretă. După ce este găsită în natură, urmează nu numai stabilirea structurii ei chimice, dar şi se tinde de a înţelege care este destinaţia ei. Rolul chimistului este să selecteze aceste substanţe, să studieze structura şi domeniul lor de utilizare, iar în unele cazuri chimistul este motivat să varieze compoziţia chimică a acestora pentru a le conferi proprietăţi pronunţate utile pentru diverse aplicări, inclusiv şi în domeniul medicinii”.
Domnia sa a elaborat conceptul sintezei dirijate a adsorbanţilor carbonici cu proprietăţi programate prin dirijarea tehnologiei de activare şi a agenţilor chimici de tratare a materiei lemnoase. În baza acestui concept au fost elaborate şi brevetate noi sortimente de adsorbanţi carbonici şi catalizatori pentru detoxificarea organismului uman şi protecţia mediului.
A fost stabilită chimia suprafeţei noilor adsorbanţi carbonici şi a mecanismelor de interacţiune-imobilizare-transformare a poluanţilor organici şi anorganici pe suporturi catalitice. În baza acestor concepte, au fost elaborate tehnologii de potabilizare a apelor naturale şi de purificare a apelor reziduale. Tehnologiile elaborate au fost brevetate și testate în practică în s. Sculeni, r-nul Ungheni; or. Hâncești; s. Bulboaca, r-nul Anenii Noi; s. Bubuieci, mun. Chișinău și or. Tiraspol, demonstrând o eficiență înaltă.
Academicianul T. Lupaşcu a folosit bagajul imens de cunoştinţe, talentul şi vocaţia, cultivată printr-un continuu efort orientat spre obiective majore, reuşind să valorifice materia primă locală. Astfel, pe parcursul anilor au fost studiate proprietăţile fizico-chimice şi mecanice ale noilor materiale de construcţie obţinute în baza materiei prime locale. Au fost elaborate, brevetate şi implementate noi compoziţii pentru tencuirea suprafeţelor interioare şi exterioare ale clădirilor. În anul 2009 la SA ”Monolit” si SRL ”Odgon” au fost construite şi date in exploatare linii tehnologice de producere a materialelor de construcţie în baza brevetelor de invenţie elaborate de către acad.Tudor Lupaşcu.
A fost elaborat conceptul de scindare oxidativă a polimerilor naturali şi de formare a compuşilor biologic activi. Au fost evidenţiate grupele funcţionale şi principiile active ale substanţei biologic active Enoxil, în baza căreia au fost brevetate noi produse farmaceutice. Preparatele medicamentoase produse la SA ”Farmaco” au fost testate în patru clinici republicane din mun. Chișinău. Rezultatele obţinute au demonstrat că preparatele medicamentoase obţinute în baza substanţei biologic active Enoxil manifestă efecte curative eficiente în cazul bacteriozelor şi micozelor umane în procesul de regenerare a plăgilor termice, fizice şi chimice în tratamentul plăgilor postoperatorii şi leziunilor postradiante la bolnavele oncologice, precum şi în tratamentul leziunilor traumatice ale ţesuturilor moi şi afecţiunilor inflamatorii ale regiunii maxilo-faciale la copii.
Au fost obținute mostre experimentale de geluri și unguente în baza substanței biologic active Enoxil, fiind stabilită durabilitatea însușirilor antibacteriene și antifungice. În comun cu firma farmaceutică SRL „Carbolemed“ a fost elaborată și implementată Marca comercială ”Enoxil” cu titlul: „Extract din semințe de struguri pentru soluție cutanată“, realizat cu succes în farmaciile din Chișinău. În prezent continuă studiile în vederea diversificării surselor de materii prime pentru a obține substanțe cu activități biologice.
Rezultatele cercetărilor ştiinţifice ale profesorului Tudor Lupaşcu au fost publicate în circa 900 de lucrări, inclusiv 6 monografii, circa 300 articole, o Marcă comercială, 80 brevete de invenție și 5 propuneri de raționalizare. Invențiile expuse la diverse Saloane de Inventică din țară și internaționale au fost menționate cu Premii, Cupe, medalii de Aur, Argint și Bronz și Diplome de Excelență.
Prof. Tudor Lupaşcu participă activ la pregătirea cadrelor de înaltă calificare. A ținut cursuri speciale studenților de la Facultatea de Chimie şi Tehnologie Chimică a USM. Sub conducerea Dumnealui au fost susţinute 3 teze de doctor habilitat, 8 teze de doctor în științe chimice și peste 20 teze de licență și masterat.
Printre distincțiile și premiile obținute de către acad. Tudor Lupașcu pot fi menționate următoarele: Premiul de Stat în domeniul Știinţei, Tehnicii şi Producerii (1996), Premiul Preşedinţilor Academiei de Ştiinţe din Ucraina, Belarus şi Moldova (2000), Premiile AŞM (2000, 2009), Medalia “Dimitrie Cantemir” (2010), Medalia “Nicolae Testemiţanu“ (2010), Medalia “Pentru merite deosebite in Protectia mediului” (2017), Medalia de aur a OMPI (2009), Ordinul ”Leonardo da Vinci” (2009), Ordinul ”Aurel Vlaicu” pentru creativitate tehnică şi ştiinţifică (2011), Premiul ”Savantul anului” (2016). În anul 2009 și 2012 se plasează pe primul loc în Topul invenţiilor, iar în anul 2015 este deținător al Premiului Guvernului Republicii Moldova “Cel mai dotat inventator al anului”. În a. 2019 de către Comitetul Forumului Inventatorilor din România academicianului Tudor Lupașcu i-a fost oferit Ordinul ”Pro Scientia et Innovatio” cu Rangul de Ofițer.
Din a. 2010 este Cetațean de Onoare al Raionului Sângerei. Este de menționat faptul, că pe parcursul a 12 ani academicianul Tudor Lupașcu curează Gimnaziul ”Iurie Bodiu” din s. Flămînzeni, r. Sîngerei (satul natal), manifestând un atașament deosebit față de cadrele didactice și elevi, reprezentat prin susținerea permanentă (literatură în domeniul chimiei, reactivi chimici și veselă de laborator, premii bănești din surse proprii).
Mult stimate Domnule Academician Tudor Lupașcu,
La acest nobil și frumos popas științific, în semn de apreciere și recunoștință, colectivul Institutului de Chimie exprimă admirația și gratitudinea pentru efortul, dedicația și sacrificiul depus de către Dumneavoastră pe parcursul a 50 de ani de activitate științifică, contribuind la prosperarea Institutului de Chimie și a științei chimice moldave.
Cu acest prilej, Vă urăm multă sănătate, perseverență, inspirație şi forţă de muncă pentru a obține rezultate tot atât de
frumoase şi în continuare!
Din numele întregului colectiv,
cu aleasă stimă și recunoștință
Directorul Institutului de Chimie dr. habilitat Aculina ARÎCU