- 34
S-a așternut doliul peste Academia Română, peste comunitatea ştiinţifică şi universitară la aflarea veştii triste că a încetat să mai bată inima unuia dintre cei mai distinşi savanţi din România, Profesorul universitar, chimist cu renume mondial, Academicianul Bogdan C. SIMIONESCU, Vicepreședinte al Academiei Române, Președinte al Filialei Iași a Academiei Române, Director al Institutului de Chimie Macromoleculară “Petru Poni” Iași al Academiei Române, Membru de Onoare al Academiei de Științe a Moldovei.
Academicianul Bogdan C. SIMIONESCU, s-a stins din viață lăsând în urmă o moștenire vastă și profundă în domeniul chimiei compușilor macromoleculari. Cu o carieră de peste cinci decenii, Academicianul Bogdan C. SIMIONESCU a fost o figură centrală în cercetarea polimerilor, contribuind la dezvoltarea unor materiale cu aplicații diverse în medicină, microelectronică și protecția mediului. Este un nume cunoscut în lumea ştiinţifică prin lucrările sale fundamentale de pionierat în domeniul aplicării polimerizării radicalice; polimerizării induse în plasmă; polimerizării neconvenționale în chimia macromoleculară. A dezvoltat chimia copolimerilor tip bloc și grefați; polisiloxanilor funcționali și copolimerilor siloxanici. O înaltă apreciere este adusă lucrărilor consacrate soluțiilor de polimeri cu mase moleculare foarte mari; soluțiilor compușilor macromoleculari; arhitecturilor macromoleculare complexe și materialelor polimere multifuncționale.
Recunoaşterea internaţională a nivelului înalt al cercetărilor efectuate de către Școala Știinţifică a Academicianului Bogdan C. SIMIONESCU are la bază caracterul lor polivalent, ţinuta modernă şi argumentată a concluziilor, documentarea elaborărilor şi reproductibilitatea rezultatelor, fapt demonstrat și prin realizarea diferitelor proiecte din cadrul programelor NATO, FP-7, Orizont-2020, Orizont Europa etc.
Către mijlocul anilor 80 ai secolului trecut Bogdan C. SIMIONESCU, devenise recunoscut ca un savant cu cea mai mare autoritate în domeniul chimiei compușilor macromoleculari, lucru confirmat prin aprecierea lucrărilor Domniei sale cu Premiul Academiei Române (1985).
În anul 2000 în viaţa Profesorului Bogdan C. SIMIONESCU are loc un eveniment important, este ales membru corespondent al Academiei Române, ulterior, în anul 2009 este ales membru titular al Academiei Române.
Graţie consecvenţei şi profunzimii în realizarea cercetărilor ştiinţifice şi comportării sale inteligente, succeselor ştiinţifice şi ţinutei sale verticale, autoritatea Academicianului Bogdan C. SIMIONESCU în societate devenise axiomă, de aceea alegerea Dumnealui în anul 2014 în calitate de Vicepreședinte al Academiei Române a fost percepută de toţi ca un act firesc, dar şi necesar.
Rezultatele științifice ale Academicianului Bogdan C. SIMIONESCU au fost publicate în peste 400 lucrări științifice (dintre care peste 350 publicate în reviste internaționale cotate ISI), 28 cărți, numeroase capitole în cărți apărute în edituri străine, 2 brevete de invenție.
Participant activ la multiple manifestări ştiinţifice internaţionale cu comunicări în plen şi lucrări de o formidabilă ţinută ştiinţifică, a fost unul dintre organizatorii și co-organizatorii evenimentelor științifice naționale și internaționale.
Meritele Academicianului Bogdan C. SIMIONESCU au fost apreciate de comunitatea știinţifică şi de conducerea României, fiind apreciat cu Premiul Academiei Române (1985), pentru seria de lucrări în domeniul polimerizării induse în plasmă și soluțiilor de polimeri cu mase moleculare foarte mari; Ordinul Naţional „Steaua României“ în grad de Cavaler (2015); Doctor Honoris Causa al Universităţii Politehnica Bucureşti (2016); Doctor Honoris Causa al Universității de Vest „Vasile Goldiș“ din Arad (2016); Doctor Honoris Causa al Universității „Dunărea de Jos“ din Galaţi (2017) și Doctor Honoris Causa al Universității de Medicină şi Farmacie Iaşi, (2022). În anul 2015 Academicianul Bogdan C. SIMIONESCU a fost apreciat de American Chemical Society cu Medalia de excelenţă „Cristofor Simonescu“ pentru chimie macromoleculară.
Academicianul Bogdan C. SIMIONESCU, Membru de Onoare al Academiei de Științe a Moldovei, a fost Ambasadorul științific al Academiei Române la Chișinău, prietenul devotat al Institutului de Chimie, care întotdeauna era dispus să ne vorbească despre provocările științei și tehnicii în secolul al XXI-lea, dar și semnificația acestora.
“Alegerea drumului pe care îl vom urma ne aparține, dar nu avem voie să greșim și să uităm lecțiile trecutului. Ca întotdeauna, știința ne va oferi soluții la problemele și provocările viitorului. Cu o condiție: să fim înțelepți!”, ne îndemna Vicepreședintele Academiei Române, Academician Bogdan C. SIMIONESCU.
În aceste clipe de profundă durere, transmitem sincere condoleanţe comunității științifice din România, familiei şi rudelor. Suntem alături de cei care deplâng plecarea fără întoarcere a academicianului Bogdan C. SIMIONESCU, a cărui prezență luminoasă va rămâne veşnic vie în inimile noaste.
Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace...
In numele colectivului Institutului de Chimie al USM, semnează:
Aculina Arîcu, Gheorghe Duca, Tudor Lupaşcu, Aurelian Gulea, Ion Geru, Ion Bulhac,
Fliur Macaev, Igor Povar, Nicon Ungur, Vasile Lozan, Veceslav Kulcițki, Maria Cocu, Raisa Nastas.