- 26
Pe 8 Mai 2025, de Ziua Europei, Institutul de Chimie al USM, în particular, Laboratorul Sinteza Organică din cadrul institutului, sub conducerea domnului membru corespondent Fliur Macaev, a găzduit elevii clasei a XI-a, profil real, ai Liceului Teoretic „Orizont”, filiala Durlești.
Tinerii cercetători pasionați de chimia organică au fost însoțiți de către dr. în științe chimice, cercetător științific superior Ramil Rzayev, care îmbină în mod reușit activitatea de cercetare la Institutul de Chimie al USM cu cea de profesor de chimie la liceul sus-numit.
Elevii au beneficiat de un cuvant cordial de salut din partea dnei Director, membru corespondent Aculina Arîcu, care le-a urat mult success în continuarea studiilor liceale, exprimând totodată invitația sinceră de a medita asupra carierei de viitor, una dintre opțiunile optime fiind munca științifică.
Pe parcursul vizitei în laboratorul Sinteza Organică, elevii au ascultat cu entusiasm relatările interesante ale domnului Sergiu Cojocari, student-doctorand, despre obiectivele curente ale investigațiiilor realizate în laborator și unele succese recente înregistrate, printre care se numără compușii obținuți prin explorarea diverselor căi de sinteză organică fină, care au demonstrat efecte notabile antituberculoză, anti-HIV, anticancer la testarea proprietăților biologice. Elevii au manifestat un interes sporit pentru procedura de extracție Soxleth, care este indispensabilă pentru caracterizarea componenței materiilor prime vegetale, precum și pentru tehnicile experimentale cromatografice.
Măreția chimiei organice a fost revelată de domnul dr. șt. chimice Alic Barba, care i-a fascinat pe elevi prin familiarizarea cu aplicările spectrometriei de Rezonanță Magnetică Nucleară (RMN) în acest domeniu, în speță, pentru analiza amestecurilor, elucidarea structurală, inlcusiv a structurii stereochimice ș. a.
Vizita descrisă a constituit o nouă filă promițătoare în relațiile dintre învățământul liceal și știința academică. Sperăm, că această inițiativă va oferi noi oportunități pentru formarea viitoarei generații de cercetători, aducându-și aport la consolidarea comunității științifice din cadrul Institutului de Chimie al USM.
Elena Gorincioi, dr. șt. chimice
cerc. șt. coord. în Laboratorul Sinteza Organică
![]()
|
![]()
|