Sinteza dirijată și studiul activităţii biologice a unor compuși terpenici cu unități structurale heterociclice

Program

TINERI CERCETĂTORI PENTRU ANII 2025-2026

Prioritate strategică

V. Tehnologii inovative, energie sustenabilă, digitalizare

Direcție strategică

Tehnologii și produse innovative

Cifru
25.80012.5007.28TC
Perioada de realizare
01.08.2025-31.12.2026
Instituții

Institutul de Chimie, USM

Laboratoare/Centre
  1. Laboratorul Chimia Compușilor Naturali și Biologic Activi, Institutul de Chimie, USM
  2. Laboratorul Sinteză Organică, Institutul de Chimie, USM
  3. Laboratorul Chimie Fizică și Cuantică, Institutul de Chimie, USM
Conducător
Rezumat

Acest proiect își propune să rezolve problema fundamentală a chimiei organice și bioorganice, legată de proiectarea și sinteza compușilor chirali cu funcționalizare avansată și diverse aplicații practice. În special, este dedicat dezvoltării unor abordări sintetice convenabile față de noi compuși cu structuri originale, care conțin fragmente terpenice și heterociclice, prin metode clasice și neconvenționale de sinteza organică fină și evaluarea activităților antioxidante și antimicrobiene. Ideea științifică rezidă în folosirea compușilor terpenici naturali: compuși norlabdanici și derivați ai acestora, pentru prepararea hibrizilor moleculari chirali funcționalizați cu schelet combinat, terpenic (norlabdanic), tiosemicarbazonic și heterociclic (1,3,4-oxadiazolic) cu un complex de proprietăți utile. Derivații 1,3,4-oxadiazolici sunt
considerați heterocicli de interes deosebit datorită activităţilor farmacologice relevante. A fost stabilit, deasemenea, că și tiosemicarbazonele reprezintă un farmacofor privilegiat, care se regăsește frecvent în compușii cu proprietăți farmacologice importante. Relevanţa proiectului constă în utilizarea produselor de transformare a diterpenoidei labdanice naturale (-)-sclareol pentru obţinerea hibrizilor moleculari, care manifestă activitate biologică selectivă şi toxicitate redusă datorită originii naturale a acestora. Obiectivul general al proiectului constă în elaborarea designului și sinteza dirijată a unor hibrizi moleculari chirali funcționalizați cu fragment combinat, terpenic (norlabdanic), tiosemicarbazonic și heterociclic (1,3,4-oxadiazolic), obţinuți din diterpenoida naturală şi accesibilă (-)-sclareol, izolabilă
din materie primă locală și regenerabilă. Sintezele propuse reprezintă o noutate în domeniu, ceea ce ar conferi o „valoare adăugată” proiectului, al cărui centru de greutate se situează în domeniul “chimiei compuşilor naturali” cu activitate biologică, şi al “materiilor prime regenerabile”, încadrându-se perfect şi în domeniul „produse prietenoase mediului (green chemistry)”. Proiectul are un caracter fundamental cu aplicaţii practice, având ca puncte „forte” o nouă cale de sinteză în seria hibrizilor moleculari biocompatibili, confirmarea structurii acestora prin metode fizico-chimice de analiză şi testarea activității biologice. Caracterul inovativ al proiectului constă în obţinerea, din materiile prime locale și regenerabile, a unui șir de hibrizi moleculari cu un potențial terapeutic relevant.